reportersm
Caută
Caută
Close this search box.

“Șmechereală” în PSD, amatorism în PNL

Distribuie articolul
Trimite pe WhatsApp
Un lucru e sigur: nimic nu e stabilit încă în ceea ce privește candidații PNL și PSD la alegerile locale din 9 Iunie 2024

Prezentată ieri, într-o conferință de presă ale cărei subiecte au fost “sifonate” către presa locală încă cu o zi înainte, “marea migrație” dinspre PNL spre PSD vine sa confirme ceea ce spuneam acum câteva zile: nimic nu e sigur, mai ales candidatura lui Mircea Govor la președinția Consiliului Județean. Care este legătura? Legătura este cu negocierile dintre PSD și PNL la nivel central.

Așa cum trecerea lui Adelin Ghiarfaș la FD, într-o conferință de presă anunțată abia cu o zi înainte și ținută în ziua negocierilor, așa și știrea legată de “marea hemoragie” liberală către PSD a apărut în ziua în care la București se negociază de zor o eventuală colaborare la nivel de județ. Cum ziua de luni coincidea cu a doua zi de Paște Catolic și nu se cădea organizarea conferinței de presă pentru a nu-și supăra partenerii de la UDMR, PSD a pasat subiectele presei cu eticheta “pe surse” tocmai pentru a cântări în negocierile din Capitală. Asta chiar cu riscul de a părea glumă de 1 Aprilie. Trebuie să recunoaștem că mișcarea e abilă si bine temporizată și nu va fi ultima, având în vedere că negocierile nu sunt încheiate. Așa că, pentru următoarea rundă de negocieri, la coadă mai stau niște aleși, unii cu probleme la ANI, pe care PSD să îi prezinte ca noi achiziții deși se știe de multă vreme în ce ape se scaldă. Ce nu înțelegem este lipsa de reacție a președintelui PNL Satu Mare, Adrian Cozma, care putea să anticipeze această mișcare a mult prea previzibilului deja președinte al PSD și să o contracareze.

Sursa foto: Facebook

O fi de la siguranța dată de avantajul din teren (chiar și cu aceste mișcări PNL are în județ mai mulți primari în funcție decât PSD) sau de faptul că stă mai bine în sondaje? L-or fi sfătuit astfel consultanții politici veniți din afara județului? Doar cineva rupt de realitatea sătmăreană l-ar putea sfătui ca, în timpul acestor jocuri care îi pot stabili traiectoria politică, să meargă la Paris sau Bruxelles să discute cu sătmărenii din diaspora, de parcă în Satu Mare totul e roz.

Nu știm, dar de multe ori, când lași lucrurile la voia întâmplării s-ar putea ca acestea să se întoarcă împotriva ta..

Continuă să citești...

Mica publicitate