reportersm
Caută
Caută
Close this search box.

Se limpezesc apele tulburi din politica sătmăreană?

Distribuie articolul
Trimite pe WhatsApp
Înțelegerile dintre partide conturează taberele care se vor înfrunta la Satu Mare pe 9 iunie

Dacă până nu demult politica sătmăreană era ca o problemă de matematică cu “combinații de x luate câte y”, unde alianțele se legau, se destrămau, erau anunțate și apoi dezmințite, se pare că lucrurile încep să se cristalizeze. Uitându-ne la alianțele de la nivel central, ni s-ar fi părut normal să le vedem transpuse și la nivel local. Dar cum Satu Mare numai normal nu e, asta mai ales din cauza structurii etnice, tot ce a venit de la București a fost distorsionat. Din alianța PNL-PSD care a și dus la comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, nu a ajuns nimic la Satu Mare. Și asta din cauza interesului presedintelui PSD de a avea o alianță cu UDMR. Sunt arhicunoscute discuțiile, negocierile și certurile legate de acest aspect, care au dus la o ruptură între PNL și PSD la nivel local.

Și astfel s-a definit prima alianță locală, și anume cea dintre UDMR și PSD, sau mai degrabă dintre UDMR și Govor.

Cum calculele făcute în baza sondajelor arătau și mai arată o luptă strânsă între candidatul UDMR și cel al PNL, iar voturile UDMR sunt limitate de structura etnică a electoratului, în condițiile în care alegerile sunt într-un singur tur, alianța UDMR-Govor a început să caute candidați care să tragă în jos candidatul PNL, prin divizarea electoratului non-UDMR. Asta pentru a crește șansele candidatului UDMR-Govor. Pentru asta au început diversiunile în interiorul altor partide, cele vizate fiind partidele de opoziție.

Nu e un secret că Liviu Pop și Ștefan Csordas, PMP respectiv Forța Dreptei, răspund la ordinele UDMR-Govor, și nici acela că Vlad Baculescu, anunțat și el candidat AUR, era apropiat de tabăra UDMR-Govor. Și așa s-a mai rupt o alianță de la centru, și anume “Dreapta unită”. Unde, din trei, doi erau pro UDMR-Govor iar al treilea (USR) anunțase încă de ceva vreme că își dorește o colaborare cu PNL, urmând să nu scoată contracandidați la președinția CJ, respectiv Primăria Municipiului Satu Mare. În mod hilar, în “Dreapta unită” nu au rămas cele două partide pro UDMR-Govor, ci USR și PMP, asta la ordinul conducerii centrale. Fapt care a dus la încălcarea promisiunii date de USR de a nu scoate candidat la președinția Consiliului Județean Satu Mare. Atacul recent al “profesorului de șmecheri” la adresa USR de pe scena Sâmbrei Oilor (eveniment apolitic de altfel) ne face să credem că USR Satu Mare nu se va supune ordinelor de la centru și va face tot posibilul să se achite de înțelegerea cu PNL. Fapt indicat și de ieșirile unora dintre președinții de organizații locale USR.

Pe lângă sprijinul USR, candidatul PNL a reușit să obțină sprijinul AUR, care prin președintele național, George Simion, și-a făcut ordine în ograda proprie, dejucând planurile UDMR-Govor.

Astfel AUR, adversar declarat al UDMR, nu a scos candidat la președinția CJ și și-a exprimat susținerea pentru candidatul PNL. Ca să concluzionăm, este tot mai clar că taberele nu s-au cristalizat odată cu depunerea candidaturilor, dar putem avea o imagine cât de cât realistă. Avem într-o parte alianța UDMR-Govor cu sateliții PSD, PMP și FD iar de cealaltă parte PNL-USR-AUR. O situație pe cât de echilibrată cu atât mai instabilă. Rezultatul alegerilor poate fi oricare și depinde în primul rand de prezența la vot care dezavantajează tabăra UDMR-Govor dacă va fi una masivă, și de capacitatea membrilor și simpatizanților de partid de a vedea dincolo de sloganele populiste și manipulatoare care le sunt servite zi de zi.

Continuă să citești...

Mica publicitate