reportersm
Caută
Caută
Close this search box.

Președinți de organizații locale ai USR îl susțin pe Adrian Cozma

Distribuie articolul
Trimite pe WhatsApp
Încurajați probabil de gestul lui George Simion, și alți politicieni locali, de data aceasta de altă culoarea politică, își arată susținerea pentru candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Satu Mare

Dacă în perioada premergătoare alegerilor din 9 iunie era lansată ideea unei alianțe PNL-USR la Satu Mare, în sensul ca presedinții acestor partide să se susțină reciproc la Consiliul Judeţean respectiv Primăria Satu Mare, aceasta a căzut, se pare, datorită conducerii centrale a USR. Nu cunoaștem dedesubturile deciziei luate de Cătălin Drulă, dar rezultatele acesteia sunt clare: avantajează în mod direct UDMR și indirect pe “profesorul de șmecheri”, Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare. Că a fost luată sau nu în cunoștință de cauză, nu știm. S-ar putea ca Drulă să nu fi fost informat corect despre consecințele deciziei luate și înclinăm să credem că așa e. Pentru că altfel ar însemna că Drulă antipatizează mai mult PNL-ul decât PSD, iar pentru asta este dispus să sacrifice un candidat cu șanse de a trage după el măcar lista partidului punând in același timp organizația la cheremul PSD. Ceea ce pentru membrii și electoratul USR este inacceptabil. Ieșirile recente ale unor președinți de organizații locale USR stau dovadă faptului că simpatizanții USR înțeleg cine este beneficiarul real al acestei decizii și că o vor taxa ca atare.

Nu știm dacă nu este prea târziu pentru a îndrepta situația iar alianța anunțată să devină realitate, mai ales că din celebra dreaptă unită lipsește Forța Dreptei care in ciuda faptului că se declară anti-PSD îi ridică, prin președintele local, osanale lui Mircea Govor, unul dintre ultimii baroni locali PSD din țară. Probabil reprezentantul local al PMP s-ar opune, știut fiind faptul că de ceva vreme răspunde la comenzile lui Mircea Govor și UDMR alături de care votează în fiecare ședință de Consiliu Județean. Ne-am fi așteptat la mai multa înțelepciune din partea unui partid care se vrea anti-sistem. În nici un caz la a face jocurile sistemului dintr-o ambiție prostească sau necunoașterea realității locale. Pentru că ne-ar fi foarte greu să credem că ar exista și alte motive, de altă natură…

Continuă să citești...

Mica publicitate