Pe cât de surprinzătoare pe atât de logică, susținerea lui Simion pentru candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Satu Mare poate înclina balanța în competiția electorală care urmează. Privind mai în detaliu gestul președintelui AUR, acesta are o logică pe care o putem vedea în interesul acestuia de a crește o organizație solidă la Satu Mare și în orientarea anti-PSD a lui Simion. Prin gestul său, Simion le dă simpatizanților săi din județul Satu Mare un scop, oferindu-le șansa ca votul lor să conteze. Asta pentru că nu putem contesta procentele de care AUR se bucură la Satu Mare, strict datorită valului național.
Drept urmare, dacă până acum simpatizanții AUR își puneau celebra întrebare: “eu cu cine votez la Satu Mare?”, astăzi se pare că Simion le-a trasat direcția. Pe de altă parte, gestul lui Simion va avea ca efect o mobilizare mai puternică a electoratului non-UDMR, electorat care acum, cu plusul adus de AUR simte că cresc șansele de a învinge formațiunea condusă de Pataki Csaba. Cel mai probabil udemeriștii și acoliții lor vor încerca să eticheteze gestul lui Simion ca pe unul șovin și să acuze colaborarea dintre cele două partide ca fiind una etnică, împotriva unei alte etnii. Continuând obiceiul evident al UDMR de a se identifica cu întreaga minoritate maghiară, UDMR va încerca din nou să își transfere către aceasta adversarii politici, chiar dacă lupta este una strict politică. Să nu uităm că, înainte de toate, UDMR este o organizație etnică care s-a folosit întotdeauna de drepturile minorităților încercând să le transforme în arme politice sau privilegii.