În orașele aglomerate din România, problemele legate de parcările insuficiente și de organizarea spațiului public sunt din ce în ce mai vizibile. Una dintre situațiile tot mai des întâlnite este aceea a șoferilor care parchează pe trotuar, blocând trecerea pietonilor și forțându-i să coboare pe carosabil, punându-și astfel viața în pericol.
Recent, un astfel de incident a atras atenția locuitorilor orașului nostru, unde un șofer a lăsat mașina pe trotuar, ocupând aproape toată lățimea acestuia. Acțiunea sa a generat indignare din partea pietonilor, în special a persoanelor cu mobilitate redusă sau a părinților cu cărucioare, care se văd nevoiți să ocolească vehiculele și să traverseze zone periculoase. Însă această situație este doar o consecință a unei decizii mai ample luate de administrația locală: îngustarea trotuarelor pentru a face loc unor noi locuri de parcare cu plată.În urmă cu câțiva ani, trotuarul din zona respectivă era unul relativ spațios, oferind suficient loc atât pentru trecători, cât și pentru diverse activități pietonale. Însă odată cu creșterea numărului de mașini din oraș, primăria a decis să transforme o parte din spațiul destinat pietonilor în parcări cu plată. În loc să investească în soluții pe termen lung, precum parcările subterane sau cele supraetajate, administrația locală a preferat o soluție aparent rapidă și mai puțin costisitoare: îngustarea trotuarului pentru a crea locuri de parcare. Această decizie a transformat treptat trotuarul într-o zonă “industrială”, departe de scopul său inițial de a fi un loc sigur și confortabil pentru deplasarea pietonilor. Acum, trotuarele înguste sunt folosite frecvent pentru parcare ilegală, iar șoferii se simt îndreptățiți să utilizeze fiecare centimetru disponibil, chiar dacă acest lucru înseamnă să blocheze parțial sau complet accesul pietonilor.Îngustarea trotuarelor pentru a face loc parcărilor cu plată nu doar că reduce confortul și siguranța pietonilor, dar contribuie și la creșterea tensiunilor dintre șoferi și pietoni. Locurile de parcare sunt, într-adevăr, o necesitate în orașele mari, dar soluțiile alese de primărie, precum îngustarea excesivă a trotuarelor, nu fac decât să complice și mai mult viața de zi cu zi a locuitorilor. De asemenea, această măsură afectează nu doar pietonii obișnuiți, ci și grupuri vulnerabile, precum persoanele cu dizabilități sau părinții cu copii mici. Într-un oraș modern, accesibilitatea ar trebui să fie o prioritate, dar în acest caz, se pare că parcările au câștigat teren în fața nevoilor pietonilor.
Până la rezolvarea problemei, sătmărenii sunt asaltați de promisiuni privind realizarea a două parcări supraetajate. Se pare însă că cea preconizată chiar în locul despre care vorbim se lasă așteptată. De ce? Gurile rele spun despre probleme cu documentația care are la bază un Plan Urbanistic General inexistent (o spune o instanță de judecată) sau rețeaua de canalizare învechită pentru înnoirea căreia ar fi nevoie de distrugerea proaspăt renovate străzi Decebal.
Dacă ne uităm însă în vecini, observăm că Oradea are un excedent de locuri de parcare iar construcția de parcări supraetajate a ajuns în zona cartierelor de locuit. De ce acolo se poate nu doar un număr mare de locuri de parcare ci și un tarif mai mic decât cel practicat de Primăria Satu Mare? Asta după 8 ani de mandat.